Primul studio de Pilates Reformer din Curtea de Argeș, te așteaptă să faci cunoștință cu mișcarea naturală, benefică pentru trupul, mintea și sufletul tău.
Ce este Pilates Reformer?
Pilates Reformer Studio este locul în care te întâlnești cu tine și te redescoperi. Metoda Pilates, cunoscută și sub numele de contrologie, este un sistem de mișcări complexe destinat condiționării fizice și mentale. Prin aceste mișcări lente, controlate și conștiente, însoțite de o respirație profundă și corectă, vei reuși să sporești forța fizică, să crești rezistența, flexibilitatea și coordonarea. Aceste exerciții ajută la alinierea trupului cu mintea, îmbunătățind concentrarea și favorizând starea de bine. Atunci când trupul și mintea ta sunt în armonie, se creează spațiul necesar pentru a-ți asculta sufletul.
Cine poate practica Pilates Reformer?
Răspunsul este simplu: oricine. Popularitatea metodei Pilates în întreaga lume se datorează adaptabilității sale. Concepută inițial de Joseph Pilates ca metodă de recuperare medicală, această practică este potrivită pentru toată lumea: femei, bărbați, adolescenți, vârstnici, persoane subponderale care doresc să-și crească masa musculară, și persoane supraponderale care își doresc o scădere sănătoasă în greutate și o transformare corporală.